Trei sute de pahare


Dacă de la o zi cît se poate de obişnuită vrei mai mult decît dacă de la ea ai aştepta ceva modest, răbdător, ca de obicei, atunci e bine să uiţi tot ce-ar putea însemna excepţional. Măcar pînă cînd seara va începe să-şi mîne pe nesimţite răcoarea pe tot întinsul a jumătate de pămînt. Ar trebui să fii orb la cel ce erai pînă-n clipa acelei dorinţe. Să uiţi tot. Şi nici măcar seara să nu-ţi aminteşti că ai vrut mai mult de la ziua aceea — cel mult să spui o rugăciune simplă, simpatică, de mulţumire pentru încă douăzeci şi patru de ore scurse din şiragul de neatins al timpului. Abia după o săptămînă, sau poate chiar mai mult, să-ţi sufleci mînecile de contabil al propriului destin şi să înlături graniţa dintre zilele obişnuite şi cele excepţionale. Pentru că toate sînt la fel de obişnuite şi de excepţionale într-o măsură aproape egală. Şi pentru că, obişnuită ieri, o dată ce soarele a căzut în apusul său de netăgăduit, ziua, oricare ar fi ea, va putea fi avansată la excepţional abia după ce rănile ei vor fi trecut, poate chiar după ceva mai multă vreme, iar în noi nu vor rămîne decît nişte memorii împrăştiate laolaltă cu rămăşiţele altor nenumărate zile. ■ Aşa gîndeam aseară, cuprins de răcoarea sfîrşitului de toamnă, ademenit de fervoarea Bucureştiului în jurul patriarhiei şi a moaştelor Sfîntului Dimitrie cel Nou, ţinînd cu grijă în rucsac acel nestemat Caet No VI 1965 cu memorii (cu precizie: Caet scris o Parte din Romanul meu Potocianu) scris de mîna tremurîndă a domnului — evident — Potocianu, avîndu-l pe coperta albăstrie ca efigie-patron pe domnul — evident — Eminescu (chipul acela de tinereţe, cu desenul stîngaci, vizibil mai ales la tîmple, care îl apropie pe ilustrul poet de imaginea aceea cu mustaţă a sfîrşitului vieţii).



O zi pe care trebuia s-o însemnez cumva. O zi pe care mi-am dedicat-o mie — după toate probabilităţile, cele două săptămîni de libertate (după o lună de izolare între cele două maluri ale capătului de sud-est al ţării), de scos capul din pustiul deltei, precum căpăţînile scriitorilor sau ale domnitorilor îţite pe caietele şcolare, ar trebui să le petrec acasă, ori în alte părţi, şi mai ales după un program riguros, organizat. Numai aşa eroii neamului pot evada din viaţa de apoi — deprimantele ore de şcoală sau de efectuare a temelor sînt scurte concedii, minivacanţele lor, rînduite prin orarele aprobate de directorii şcolilor —, singurele posibilităţi de răzbunare pe tirania prezentului care-i amestecă unii cu alţii în istorii adesea false. ■ Ce poate fi mai înşelător decît libertatea planificată, indiferent de durată. Data trecută, la prima ieşire în libere, timp de o săptămînă hălăduisem într-un haos imperceptibil. Abia în a doua săptămînă sesizasem pericolul. A trebuit să acţionez semnalul preciziei şi al timpului judicios consumat, revelaţie petrecută într-o galerie particulară de artă. Voiam, nici mai mult, nici mai puţin, să văd cît mai multe tablouri marine. Observasem, fără a avea ochiul unui specialist, că unele tablouaşe, cele mai multe de duzină, aduceau cu ce văzusem în albumul meu Pictură olandeză în muzeele sovietice. Şi-mi picase fisa. Galeria era plină de imitatori care sperau să facă bani frumoşi de pe urma neştiinţei unora ca mine. Ce trebuia să fac era să-mi revizuiesc procedura, aşa că m-am pornit spre Muzeul Naţional de Artă. Asta am făcut atunci. Dar acum? Ce să fac de-a lungul unei zile imense precum Marea Neagră? ■ Ieri dimineaţă, pe la 6 şi ceva, eram deja în centru, pe Magheru. Încă era linişte. O linişte care se împăca bine cu vîntul. Vreme de cîteva minute, cît semafoarele opriseră cele cîteva mijloace de transport pornite pe traseu, mi s-a părut că sînt în mijlocul unui oraş părăsit. Într-un oraş în care nici o fiinţă umană nu te mai poate împiedica să descoperi vestigiile unei lumi care tocmai şi-a încetat existenţa. Un oraş despre al cărui sfîrşit doar eu aş fi putut da o mărturie sau un necrolog. Însă culoarea verde a dat repede drumul celor cîteva motoare să duruie, spintecînd iarăşi liniştea. În clipa aia suspendată m-am gîndit la aviatorul mamei mele. Doru, naşul meu neştiut, clandestin, ilegal. Un tată posibil. Un patron, un geamăn figurat în fel şi chip, după nestatornicia mea. M-am gîndit apoi că acolo sus, pe culoarul de zbor pe care compania trebuie să-l fi trimis, trebuie să fie aceeaşi senzaţie de părăsire, de linişte apăsătoare, de singurătate. ■ Numai că el activase în aviaţia militară, ceea ce probabil înseamnă că zboară doar în aplicaţii de anvergură sau la antrenamente, nuc cu regularitatea unui pilot civil. Sau poate că-şi consumă sfîrşitul carierei prin cine ştie ce birou de personal. Gîndurile astea noi m-au adus cu picioarele pe pămînt. ■ Prin urmare, am decis să-mi petrec ziua după regulile unor cuvinte simple, eficiente: organizare, planificare, rigurozitate; cu ele te alegi de pe urma unei vieţi cazone. Am ţintit repede: satisfacerea unei nevoi afective. Procedură: alegerea unei soluţii optime între a amuşina o unitate militară de aviaţie şi vizitarea Muzeului Militar. Execuţie: alegerea drumului cel mai scurt spre Muzeul Militar. ■ În şcoala militară, vizitele la obiective culturale erau un prilej de a profita la maximum de drumul prin oraş — de fapt dusul şi întorsul făceau tot farmecul. În timpul vizitei propriu-zise mintea îmi zbura dincolo de obiectele micilor muzee. Nu puteam privi cu atenţie o halebardă, un tablou, o casă veche de două sute de ani. Nu însemnau absolut nimic, nimic mai mult decît trecerea timpului peste ele, plus încrîncenarea oamenilor de a le şterge de praf zi de zi, săptămînă de săptămînă. Cu atît mai stranie mi s-a părut vizita mea la Muzeul Militar, nemînat de vreun ordin, de vreun comandant. Şi am intrat în curtea cu cele mai multe statui din Bucureşti. Marii eroi ai neamului, păziţi cum se cuvine de tunuri mult mai recente. Un amalgam bun pentru Judecata de Apoi a neamurilor. Mă gîndeam cum vom sta la coadă la scaunul Judecăţii, ţinînd în mîini cărţile de istorie, pentru a putea recunoaşte personajele, repetînd din Evanghelii: Matei 12:18. Cum se vor minuna înaintaşii văzîndu-şi urmaşii dezamăgitori. Şi ce i-ar da prin minte lui Burebista văzîndu-mă undeva pe la capătul cozii, ar suna nu departe de formularea asta: —Ia mai du-te-n aia mă-tii de corcitură! Din ce neam păgîn te-ai aciuat la coasta poporului meu, vinitură nevrednică de-o istorie straşnică începută tocmai de mine! E drept că Burebista n-ar putea fi prea mulţumit de mine. După cartea de istorie, hotarul lui trebuie să fi fost nu unde mă aflu eu, la Portiţa, sau cel mult pînă la capul Musura, în dreptul Insulei Şerpilor. Din ce spun unele cărţi de istorie, Şeriful controla pămînturile pînă prin Crimeea sau aşa ceva. Şi cum m-aş mai distra văzîndu-i laolaltă pentru-aceeaşi mîntuire pe Sfîntul Ştefan cel Mare şi Sfînt şi Radu cel Frumos, pe Sfîntul Constantin Brîncoveanu şi fraţii Cantemiri, care în timpul vieţii n-au pierdut ocazia de a şi-o da la gioale temeinic. Şi cum aş intra eu în derută, neştiind al cui locotenent să fiu. Pentru scrîşnetele, plînsetele şi durerea de la capătul lumii ne pregătesc scrîşnetele, plînsetele şi durerea telenovelelor, zisese un preot acum vreo lună, încercînd să-şi convingă enoriaşii că sfîrşitul lumii se apropie. Dar în şcoala militară nu învăţasem despre toate grozăvia spre care ne-ndreptăm, potrivit tablei de materii a Bibliei. Puteam să pun pariu că pe directorul Muzeului Militar nu-l dusese mintea la o asemenea asociere, între şirul de statui din curtea instituţiei şi o catehizare pe tema judecăţii popoarelor. Păcat. Ar fi putut atrage noi vizitatori din rîndul elevilor de seminar, al studenţilor teologi şi chiar simplii enoriaşi, mobilizaţi cum se cuvine, ar fi putut aduce mai multă viaţă în sălile muzeului lipsite de căldură şi de vizitatori. Mai multă viaţă şi mai multe bilete vîndute — mai degrabă un obiectiv imposibil. Eu, ca militar activ, am beneficiat de o reducere şi am revizitat trecutul plin de păcate şi de sînge al neamului românesc, apoi m-am îndreptat spre hala Aviaţie — Aeronautică. Doar pornisem pe urmele lui Doru Întîiul. ■ Cred că l-ar fi uns la suflet pe Kafka. Hala părea un imens insectar. Avioane de luptă din cele două războaie, primele prototipuri de zburătoare cu un înalt risc de prăbuşire de la cumpăna dintre secole, fuselaje fragile de băgat în sperieţi pentru oricare viitor zbor la rudele din străinătate, multiple modele de elice, bombe şi bombiţe, o nacelă din răchită şi capsula de aterizare a singurului cosmonaut român, Dumitru Prunariu. Pe un suport metalic era desenată sumar schema recipientului cu care se întorseseră pe Pămînt, cu o viteză aiuritoare, Prunariu şi partenerul lui de zbor, Leonid Popov. Profilurile celor doi păreau a aştepta într-un bloc matrial ieşirea la viaţă după nouă luni de definire umană. Capsula nu părea departe nici de un glob ocular sau de interiorul unui aparat foto. Am stat o oră tot învîrtindu-mă în jurul capsulei, am atins-o în fel şi chip, ca şi cum un obiect care traversase cerurile căpătase puteri nebănuite, de amuletă, şi trebuia doar să mă încredinţez lui pentru a-i da de urmă aviatorului în căutarea căruia mă aflam acolo. Să fi văzut grozăvia asta apropiindu-se de Pămînt, nu ştiu ce mesaj puteam da la Regiment. Poate doar indicativul iniţial, VĂZDUH, fără nici o altă cifră, VĂZDUH, ca semnul unic al fricii, al începutului şi al sfîrşitului, α & ω, VĂZDUH, ca o succesiune de ceruri, nou oare?, sau cîte, de fapt?, dacă nu nouă, şi vămile rigorii urcuşului, nicidecum al căderii din slava cerului, precum o prună uscată bine de pîrjolul solar. Era ca şi cum înaintasem într-o biserică şi-mi rezemasem capul de-o icoană în timpul unei rugăciuni precise, eficiente. Apoi am reprodus schema cu tot talentul pe care-l aveam la dispoziţie într-o zi atît de emoţionantă.

Supraveghetoarea sălii era obligată să stea după mine, parcă aveam bodyguard. Mă avea în fiecare secundă în raza vizuală. Poate că avea indicaţii speciale pentru cei care se apropiau de capsula istorică a cosmonauticii româneşti. Ca să nu-i mai par atît de suspect am încercat s-o abordez: — Fiţi amabilă... — şi doamna îmbrăcată ca pentru o iarnă cît restul vieţii s-a apropiat de mine cu paşii unui pinguin dînd la iveală o poveste a cărei memorare fusese foarte posibil o sarcină de serviciu: — Dacă vă interesează subiectul zborului Interkosmos — Soiuz 40 trebuie să vă spun că aceasta a însemnat 7 zile 20 de ore şi 42 de minute petrecute în spaţiu. Dumitru Dorin Prunariu îşi dorise de mic să zboare şi visul i s-a împlinit. De mic a participat la Concursul republican de creaţii tehnice „Minitehnicus” unde a obţinut premii care l-au ambiţionat să-şi îndeplinească visul. Dacă o să consultaţi fotografiile de pe peretele de-acolo, din spate, veţi afla povestea pregătirii zborului la Centrul de Pregătire a Cosmonauţilor “Iuri Gagarin” din Zviozdnîi, zis şi Oraşul Stelar, aflat undeva în apropierea Moscovei. Acolo a învăţat limba rusă şi s-a integrat mediului împreună cu familia sa. Apoi, la data de 14 mai 1981 — mai precis la ora 20 16’ 38”, ora Bucureştiului —, de pe cosmodromul din Baikonur s-a lansat nava cosmică Soiuz-40, cu o greutate de 300 tone şi avînd la bord echipajul mixt româno-sovietic format din locotenentul major pilot ing. Dumitru-Dorin Prunariu şi colonelul cosmonaut Leonid Ivanovici Popov. Practic, Dumitru Dorin Prunariu a fost şi este primul şi singurul român din istoria cosmonauticii care a zburat în spaţiu, un zbor care a dureze cum vă spuneam 7 zile 20 de ore şi 42 de minute, între 14 mai - 22 mai 1981. Pe durata zobrului au fost efectuate un număr de 22 de experimente ştiinţifice, printre care „Capilar”, „Biodoza”, „Astro” sau „Nanobalanţa”, dar cel mai însemnat a fost cel privitor la studiul cîmpului magnetic. Mai trebuie menţionat faptul că marea majoritate a experimentelor efectuate au fost de concepţie românească. În cele aproape 8 zile petrecute în spaţiu trecea de la noapte la zi de 16 ori în 24 de ore, ceea ce înseamnă că a înconjurat Pămîntul de 125 de ori. Dumitru Prunariu spunea că în jurul orei 19.30-20.00 trecea zilnic pe deasupra României şi că de la înălţimea aceea ţara noastră se vedea şi avea mărimea unei pîini rumene de casă. În timpul liber, cam de o oră şi jumătate pe zi, se uita la desene animate şi muzică înregistrate pe nişte benzi de la Televiziunea română, iar cînd se relaxa zicea că merge la plajă uitîndu-se prin hubloul navei, privind cosmosul. ■ Povestea a continuat cu alte detalii tehnico-administrative legate de marea realizare a României în zborurile aero-spaţiale. Supraveghetoarea intrase în priză şi începea să se încălzească în faţa obiectului favorit din acea hală. Mă întrebam ce s-ar fi întîmplat dacă aş fi cerut detalii despre alt exponat. I-am mulţumit şi am rugat-o să-mi mai îngăduie cinci minute să mai admir capsula aceea colosală pentru poporul român. Întoarcerea pe Pămînt, cu o viteză infernală, arsese învelişul din materiale super-rezistente. Părea o minge de fotbal în compania căreia puştii unei întregi străzi îşi petrecuseră copilăria. Revăzînd schema capsulei am observat că la piciorul unuia din cosmonauţi era desenat un bidonaş precum cele din armată, cu care fiecare soldat este dotat. Un bidonaş în care probabil cei doi eroi ai socialismului aero-spaţial aveau apă sau băuturile lor naţionale: ţuica şi vodca. Poate că experimentaseră şi efectele băuturilor alcoolice asupra corpului uman în spaţiu. De fapt, în spaţiu putea fi experimentat orice act uman, de la extazul mistic la practicile sexuale unilaterale. Numai că o băută e altceva. ■ La ieşirea din muzeu şi apoi de-a lungul întregii zile m-am gîndit pentru ce ar fi putut închina cei doi oameni băuturile lor de nelipsit şi-am pus pe hîrtie 300 de pahare pentru tot atîtea motive perfect umane, şi anume: paharul banalităţilor (1), paharul compasiunii (2), paharul mărturisirii (3), paharul spiritului (4), paharul minţii întunecate (5), paharul morţii (6), paharul scăldat în soare (7), paharul senzaţiilor umede (8), paharul depărtării (9), paharul căpătuirii (10), paharul modestiei (11), paharul rătăcirii (12), paharul liniştii (13), paharul singurătăţii (14), paharul care vine (15), paharul brutal (16), paharul de unică folosinţă (17), paharul prieteniei (18), paharul de atunci (19), paharul destrăbălării (20), paharul săptămînii (21), paharul toropelii (22), paharul concentrat (23), paharul pieziş (24), paharul cu rost (25), paharul cel din urmă (26), paharul indignării (27), paharul autentic (28), paharul îndoielii (29), paharul complicat (30), paharul judecăţii (31), paharul înţelegerii (32), paharul dimineţilor pierdute (33), paharul înserării (34), paharul mîncărimii (35), paharul dorinţei (36), paharul leneviei (37), paharul infamiei (38), paharul aproximativ (39), paharul alunecos (40), paharul indefinit (41), paharul infinit (42), paharul descoperirii (43), paharul posibil (44), paharul continuării (45), paharul fără de griji (46), paharul înnegurării (47), paharul împărtăşaniei (48), paharul frigului (49), paharul furiei (50), paharul scîrboşeniei (51), paharul prudent (52), paharul fricii (53), paharul eliberării (54), paharul părăsirii (55), paharul tradiţional (56), paharul cu ţigară (57), paharul alert (58), paharul echilibrat (59), paharul experimentului (60), paharul retoric (61), paharul însuşi (62), paharul politeţii (63), paharul contrastului (64), paharul optimismului (65), paharul potrivit (66), paharul populismului (67), paharul precar (68), paharul căderii (69), paharul fals (70), paharul universitarilor (71), paharul comparativ (72), paharul polemic (73), paharul imigraţiei (74), paharul vehemenţei (75), paharul critic (76), paharul întregului trup (77), paharul relativ (78), paharul cunoaşterii (79), paharul paharnicului (80), paharul vărsat (81), paharul util (82), paharul contestării (83), paharul evaluării (84), paharul privirii (85), paharul studios (86), paharul maturităţii (87), paharul cinismului (88), paharul concubinilor (89), paharul nesaţului (90), paharul despărţirii (91), paharul trădării (92), paharul dezlegării (93), paharul cucerniciei (94), paharul amarului (95), paharul durerii (96), paharul cu apă (97), paharul iscusinţei (98), paharul concav (99), paharul vîrfului limbii (100), paharul neînregistrat (101), paharul întîmplării (102), paharul plăcerii (103), paharul ritual (104), paharul curajului (105), paharul neterminat (106), paharul convingerii (107), paharul tribulaţiilor (108), paharul gol (109), paharul mirării (110), paharul uşurării (111), paharul supliciu (112), paharul răscolirii (113), paharul izbutit (114), paharul bunului obicei (115), paharul viziunii (116), paharul lucid (117), paharul blîndeţii (118), paharul scopului atins (119), paharul potir (120), paharul întoarcerii la prima chestiune (121), paharul uitării (122), paharul iluzoriu (123), paharul orbirii (124), paharul eşecului (125), paharul păcatului (126), paharul răzbunării (127), paharul amărăciunii (128), paharul tăcerii (129), paharul poeţilor (130), paharul cu asupra de măsură (131), paharul ciobit (132), paharul trenării (133), paharul şantierului (134), paharul improvizat (135), paharul cu scandal (136), paharul nunţii (137), paharul nopţii (138), paharul degeaba (139), paharul osebirii (140), paharul inevitabil (141), paharul partizan (142), paharul suprapunerii (143), paharul încredinţării (144), paharul esenţelor (145), paharul îmbăierii (146), paharul arhetipal (147), paharul impresiei (148), paharul prezenţei (149), paharul febril (150), paharul armoniei (151), paharul apogeului (152), paharul îmbietor (153), paharul subtil (154), paharul umbrelor (155), paharul opulenţei (156), paharul luminos (157), paharul insinuării (158), paharul memoriei (159), paharul captivităţii (160), paharul reverberant (161), paharul apetitutului (162), paharul primei beţii (163), paharul simbolic (164), paharul observaţiei (165), paharul paşaport (166), paharul atipic (167), paharul social (168), paharul patriotard (169), paharul scepticismului (170), paharul rezistenţei (171), paharul cu prisosinţă (172), paharul atotştiutor (173), paharul adevărului (174), paharul uşurătăţii (175), paharul reflex (176), paharul nenorocirii (177), paharul luciferic (178), paharul orgoliului (179), paharul grav (180), paharul pedagogic (181), paharul supravieţuirii (182), paharul investit (183), paharul grav (184), paharul echivalent (185), paharul civilizat (186), paharul inocenţei (187), paharul altruismului (188), paharul explicit (189), paharul abundenţei (190), paharul tuturor situaţiilor (191), paharul invectivei (192), paharul popoarelor (193), paharul absurdului (194), paharul armoniei (195), paharul răsunător (196), paharul potrivnic (197), paharul metabolismului (198), paharul influenţei (199), paharul tulburării funcţionale (200), paharul adjuvant (201), paharul la îndemîna copiilor (202), paharul care nu necesită pauză de administrare (203), paharul recomandat de medic (204), paharul duhurilor (205), paharul de veghe (206), paharul contraindicat (207), paharul vătămării cauzatoare de moarte (208), paharul regilor (209), paharul proscrişilor (210), paharul anevoie (211), paharul de deasupra mării (212), paharul inimii (213), paharul poftit (214), paharul dedesubturilor (215), paharul miresmelor (216), paharul făgăduielii (217), paharul înzestrat (218), paharul pribegiei (219), paharul veştejirii (220), paharul bătrîneţii (221), paharul prospeţimii (222), paharul limpede (223), paharul vrăjit (224), paharul suferinţei (225), paharul slavei (226), paharul întinării (227), paharul incertitudinii (228), paharul alungat (229), paharul tihnei (230), paharul abuzului (231), paharul stăruinţei (232), paharul ţărmurilor (233), paharul empiric (234), paharul dintr-o gară mică (235), paharul discrepanţelor (236), paharul curiozităţii (237), paharul întrerupt (238), paharul eficace (239), paharul libaţiei (240), paharul izvor (241), paharul zăbavă (242), paharul pledoariei (243), paharul mărinimiei (244), paharul lacrimilor (245), paharul uverturii (246), paharul tovărăşiei (247), paharul pereche (248), paharul moale (249), paharul rănilor (250), paharul istoriei gustului (251), paharul echilibrat (252), paharul de colecţie (253), paharul virtuozităţii (254), paharul celor spuse bine (255), paharul năucitor (256), paharul viitorului (257), paharul însîngerat (258), paharul tehnic (259), paharul încăpăţînării (260), paharul bruscat (261), paharul monologului (262), paharul murdar (263), paharul femeii singure (264), paharul asexuat (265), paharul pur şi simplu religios (266), paharul adînc (267), paharul neatins de realitate (268), paharul sinonim (269), paharul din vis (270), paharul necunoscut (271), paharul lipsă (272), paharul energizant (273), paharul concesiei (274), paharul zilelor condamnabile (275), paharul calmării (276), paharul nu doar o dată (277), paharul vechi (278), paharul caracterizat prin igienă (279), paharul sofisticat (280), paharul de plecare (281), paharul îngerului meu (282), paharul perfect (283), paharul îndatoririi (284), paharul lipicios (285), paharul cu reflectări (286), paharul cu viteza micşorată (287), paharul uşor de manevrat (288), paharul prudenţei (289), paharul cu mănuşi şi tirbuşon (290), paharul pentru picnic (291), paharul povară (292), paharul instructiv (293), paharul sănătos (294), paharul alterării (295), paharul însoţirii (296), paharul tăinuirii (297), paharul termos (298), paharul publicului cititor (299). Şi paharul de început — al treisutelea. ■ Seara, epuizat nervos după o zi dedicată acestui unic român am hotărît să mai navighez o dată pe strada Muzeului Militar, aşa cum criminalul este tentat să se-ntoarcă la locul crimei. Mai marii neamului erau vag luminaţi de nişte reflectoare cam chioare, curtea era păzită de militari în termen care fie cereau cîte o ţigară, fie chicoteau la fiecare trecător pe-acolo. Restul străzii era o cădere oarbă într-un întuneric suspect şi ademenitor. Îndreptîndu-mă spre capătul celălalt, spre rîul Dîmboviţa, am început să deosebesc ochii strălucitori ai peştilor care-mi ofereau cîte una sau mai multe fetiţe, de altfel destul de ieftine. M-a cuprins o teamă explicabilă, totodată cu fierbiţeala care începuse să-mi iradieze din plexul solar către extremităţi. Tremuram tot, la fiecare zgomot, la fiecare glas sau fluierat încurajator. În cele din urmă am intrat într-un gang unde un individ mai în vîrstă decît mine a început să turuie despre fetele pe care le administra. Am cerut o rusoaică, ştiam că zona era populată cu aşa ceva. Dar fără noroc, singura pe care-o avea era ocupată. Probabil era talismanul lui, cea care-i aducea grosul banului. Aşa, am eşuat între coapsele unei ţigănci tinere. Urcînd treptele unei clădiri cu etaj din fundul acelei curţi m-am gîndit din nou la marea prietenie româno-sovietică, la capsula aia semănînd cu burta unei gravide din care vor ieşi doi gemeni: Dumitru şi Leonid. Şi cum, dacă aş fi dat de rusoaică, îi voi fi facut ei aceşti doi gemeni cu acelaşi nume —numele meu. Doru. Înainte de a intra în bîrlogul ţigăncuşei năbădăioase mi-am adus aminte — ce chestie! — că Dumitru Prunariu avea şi un al doilea nume, Dorin, ca să vezi. Care practic era cam acelaşi lucru cu Doru. Pe bruneta mea repartizată o chema Sorina. Apoi am rebotezat-o, i-am spus pe româneşte Micuţa-Rusoaică-Brunetă, şi mi-am văzut de treaba pentru care mă aflam acolo. N-am reuşit să înţeleg mare lucru, din păcate. Doar că ce a urmat s-a întîmplat ca-ntr-un vis prost. Apoi, o nouă noapte românească, neagră, adîncă, valahă.